"ajunsa in romania primul lucru ce am facut a fost sa ma duc direct acasa la tataia sa-l vad,sa-l imbratisez si sa-i vorbesc sperand ca ma va auzi pentru o clipa...da cuvintele mele catre el... "ce faci tataie? sunt eu..." ma auzit... mi-a intins mana tremuranda ... ma recunoscuse.am stat cu el in fiecare seara,ma duceam acasa doar sa ma schimb si apoi reveneam la el...dupa cateva zile nu mai vorbea deloc,susura doar cuvinte fara rost...si...nu recunostea pe nimeni...suferinta lui era pentru noi o durere lenta ucigatoare...a murit dupa o saptamana ce ajunsesem acasa...inmormantarea a fost atat de dureroasa...cei 11 copiii cel plangeau la capatai,nepoti si prieteni...chiar daca nu-l cunosteai plangeai de plansul celorlalti...cand l-au scos din biserica m-am agatat de gatul sau(nevoind sa-l las sa plece)l-am pupat si mi-am luat adio rugandu-ma sa-l revad vreodata...iar la mormantul sau toata accea durere ce tineam inauntru a iesit din mine prin urlete de durere...nu ma puteam opri din tipat...lacrimile imi curgeau pe obraji fara sa vreau...tipam...tipam...tipam si ceream sa mil lase,sa nu mil ia de langa mine,de langa noi...a trecut ceva timp dar nu m-am resemnat cu pierderea lui...ruga mea a fost ascultata caci ori de cate ori imi lipseste (chiar daca imi lipseste mereu)imi apèare in vis si-mi spune :"sunt bine,am tot cemi trebuie aici..."in curand voi pleca din nou acasa...el nu va mai fi sa ma astepte...ma voi duce la mormantul sau ii voi aprinde o lumanare,voi plange sii voi spune o rugaciune...tataie ingerii sa te vegheze acolo sus..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu